" ne limităm opțiunile fără să știm "
Frica, rușinea, vinovăția pot fi percepute ca emoții, sentimente, trăiri interioare care ne limitează dezvoltarea, evoluția, viața.
Dar acestea sunt doar etichetări care corespund anumitor convingeri despre sine, despre lume, despre realitate.
Omul este o ființă multipolară având o tendință de a migra către poli, mai mult decât de a rămâne la un centru de echilibru. Această tendință poate fi considerată firească, din perspectiva vieții ca teatru experimental.
Însuși întregul sistem de funcționare biologic conține acțiuni bazate pe feedback, pozitiv sau negativ, cu rol în menținerea unui nivel de echilibru.
De fapt cine sau ce anume se află la centrul de comandă al ființei umane?
Și ce legătură are răspunsul la această întrebare cu emoțiile?
Omul din zilele noastre caută, poate mai mult ca oricând, să înțeleagă acest univers interior în care câteodată se simte liniștit, centrat, în armonie, iar altădată se simte agitat, confuz, în conflict. Și mai ales să înțeleagă rațional ceea ce inițial apare ca o simțire irațională.
Corpul fizic este interfața-suport care susține toate procesele de comunicare ale Eu-lui pe diferite niveluri de conștiență. Că ne exprimăm prin gânduri, sau prin emoții, sau prin vorbe, sau prin fapte, observăm că toate acestea sunt realizate prin intermediul corpului-organism.
Atunci când simțim o stare de anxietate sau de panică, spre exemplu, este o formă de comunicare. Iar faptul că dorim să evităm asemenea stări și în schimb să căutăm o stare de liniște și împăcare, este o altă formă de comunicare.
Oriunde mă aflu în viața mea în acest moment, am ajuns aici ghidat sau mai bine zis autoghidat, de cele mai multe ori fără să fiu conștient de acest fapt.
Viața este un călătorie ghidată.
Fie mental – prin convingeri, credințe. Fie emoțional – prin reacțiile mele la ceea ce simt. Fie fizic – prin alegeri, decizii.
Și atunci când ajung într-un moment în care doresc să fac o schimbare în viața mea, mă întreb de unde să încep. Ce anume pot să modific în această autoghidare, pentru ca eu să găsesc un alt drum?
De obicei nu vedem alte drumuri, pentru că atenția noastră este canalizată pe ceea ce știm deja. Ca atunci când călătorim noaptea pe un drum luminat puternic, iar pe margine întunericul ascunde posibilități de ieșire de pe drumul principal.
De aceea de multe ori ne limităm opțiunile fără să știm că ne limităm. Și nu mereu are importanță acest fapt. Nu înseamnă că e ”bine” sau ”rău”. Este doar un model.
În momentul în care încep să devin conștient de tiparele deja știute după care eu funcționez, este și momentul în care începe să se lumineze o suprafață și mai mare, și mai mare, și mai mare, din lumea în care trăiesc.
