" folosind un plasture pe rana sincerității "
O relație de cuplu este o relație de tranzacționare, un troc. În care, de multe ori, iubirea este doar un pretext pentru a masca adevăratele intenții. Doar pentru că ne este rușine sau teamă să ne asumăm acele intenții.
Pot fi într-o relație de cuplu… sau nu… Este o alegere.
Ca exercițiu, pot face o listă cu beneficiile și pierderile ambelor situații.
Doar că, de cele mai multe ori, ceea ce este scris pe foaie nu corespunde cu realitatea din câmpul subtil.
La suprafață pot să arăt celuilalt orice imagine doresc, prin care să mă ”promovez” ca posibil partener de cuplu.
Și aici pot face iarăși o listă cu toate ”valorile” pe care consider că le aduc la masa de joc, fie că le am, fie că mă prefac că le am.
Pot să îmi modelez corpul așa cum doresc, pot să folosesc orice cuvinte doresc, pot să mă comport și să acționez în orice mod doresc, chiar pot să folosesc cele mai complexe metode de seducție.
Dar atâta timp cât toate aceste forme de comunicare prin care creez un personaj ”compatibil” (crezând eu) cu un anumit partener nu reflectă esența mea interioară, mai devreme sau mai târziu apare primul conflict.
Iar conflictul primordial care începe să destrame o relație de cuplu, apare cu mult timp înainte de începutul relației. Este conflictul meu interior. Este lupta mea cu mine, în care miza este sinceritatea.
Ce preț sunt dispus să plătesc ca să fiu sincer cu mine? Oare este prețul pe care familia sau societatea l-au stabilit, astfel încât valoarea de sine să o măsor prin ochii celorlalți? Sau oare încă nu îmi sunt prieten mie îndeajuns, astfel încât să mă iubesc așa cum sunt eu, la nivelul adevărului meu?
Știind că voi atrage întotdeauna un partener pe aceeași bandă de frecvență, ce pot face începând de azi să încep să fiu eu bine cu mine?
Până când nu încep să mă desprind de toate atașamentele din memorie, prin care mă judec și mă învinovățesc, și prin care îmi reprim nevoile și dorințele, voi căuta tot timpul validare din exterior, pentru că în interior am doar un critic. Voi căuta tot timpul validare de la partenerul de cuplu, pentru că în interior eu încă nu îmi pot fi partener.
Și voi folosi tot timpul un plasture pe ”rana” sincerității – dragostea. Cu alte cuvinte, pun înaintea necesității de a fi autentic (cu mine și cu ceilalți) o ”poveste” de iubire.
Suferința în relația cuplu apare nu pentru că partenerii nu se mai iubesc unul pe altul (de multe ori nici nu se ajunge cu adevărat la stadiul de iubire). Apare pentru că ei încă nu se iubesc pe ei înșiși. Apare pentru că ei încă nu își spun unul altuia ceea ce cred, ce simt, ce doresc cu adevărat.
