" ne conectăm la memoria celulară moștenită "
În lucrul cu sine, mai ales în meditațiile de emisie a luminii și a iubirii, apare frecvent ghidarea de a lumina zonele întunecate din interior.
Și stai și te întrebi – dacă tot se spune că la nivel de spirit suntem ființe de lumină, atunci cum ajungem să avem și întuneric?
Este ca atunci când ai vise frumoase în timp ce dormi noaptea și te trezești cu o stare plăcută. Și din când în când mai apar și coșmaruri. Și ți se par într-un fel ireale, dar totuși ești marcat de ele la nivel emoțional.
Și acum hai să ne imaginăm că atunci când adormi este ca și cum intri într-un film în care vei juca un rol, sau mai multe roluri. Și poate îți amintești acum că de multe ori apar anumite personaje în visele tale, pe care nu le cunoști în starea de veghe, însă acolo în vis asta nu contează, pare că doar continuați un scenariu de unde a rămas.
Iar atunci când te trezești din acel coșmar, cu o anume stare de frică, poate că aceasta este asemănătoare cu o altă stare de frică pe care ai simțit-o când ai ieșit dintr-o sală de cinema, după un film de groază.
Și observăm cum starea noastră emoțională este influențată și atunci când nu suntem implicați în mod direct cu corpul fizic.
Cumva în timpul visului de noapte pot să preiau un alt fel de corp-vehicul prin care am un alt fel de experiențe, cu care de fapt îmi continui ”cursurile” de la școala din timpul stării de veghe.
Iar atunci când vizionez un film, sau o piesă de teatru, sau chiar atunci când citesc o carte care mă ”prinde” emoțional, și acolo se poate spune că îmi transpun o parte de conștiență în acele personaje – și sufăr împreună cu ele, și mă bucur împreună cu ele…
Și acum aș vrea să îți amintești de un anumit moment din copilărie în care ți-a fost frică de întuneric.
Și aș vrea să observi ce anume din acel moment a fost mai înfricoșător. Oare faptul că nu știai ce se poate ivi din acea zonă întunecată? Și atunci din ce motiv presupuneai că ar fi ceva de temut, când în egală măsură ar fi fost șanse să fie ceva plăcut?
În momentul în care ”stingem” lumina, fie fizic (un bec într-o cameră), fie metaforic (gradul de conștiență), atunci comutăm trăirea pe un pilot automat de răspuns instinctiv. Ne conectăm la memoria celulară moștenită, adică la memoria întregului arbore umanoid.
Și să ne imaginăm care ar fi fost reacția oamenilor primitivi în acel moment al zilei în care soarele apunea (”dispărea” undeva la orizont) și îi lăsa pe toți în întuneric. Și ce anume ar fi simțit dacă noaptea îi prindea într-o pădure și deodată se auzeau zgomote…
Și atunci frica de întuneric din copilărie când începe să dispară? Atunci când creștem. Crescând, dezvoltându-ne și alte opțiuni de percepție a realității, se poate spune că ne extindem gradul de conștiență.
Așa cum și frica ancestrală a umanitații în fața a tot ceea ce nu cunoștea la început, se poate spune că a început să dispară pe măsură ce organismului uman i-a fost dezvoltat neocortexul, rațiunea.
Revenind în camera întunecată din interiorul unei case, se poate spune că în acel moment ne conectăm la memoria celulară a mii de generații care au transferat această ștampilă informațională a fricii până la mine. Iar printr-un antrenament de exersare a prezenței de sine, în acel moment se poate să ne conectăm punctual și la un anumit strămoș care a înregistrat o profundă traumă de întuneric… undeva noaptea într-o pădure… auzind un posibil pericol… apropiindu-se…
Revenind acum și la ceea ce lucrăm prin lumină și iubire în meditații, pentru exemplul de mai sus se poate intra într-un proces transgenerațional, se poate identifica acel strămoș specific, iar atunci când spunem să umplem cu lumină toate spațiile de întuneric ne referim la acele spații de conștiență din care strămoșul a ieșit pentru a nu-și mai aminti.
Iar dacă el a ieșit ”acolo”, o parte din mine a ieșit și ”aici”. Luminând acolo, luminez și aici. Și reintru în unitate – eu cu strămoșul, el cu mine, împreună cu întunericul.
Și vedem că ”întunericul” este doar o perspectivă. A cui?
Prezența de Lumină (Spiritul) vine să însuflețească un personaj, care deja are o memorie pe linia sa de viață transgenerațională.
Și cum eu la nivel de conștiență extinsă transcend acest corp uman, în procesele de lucru cu sine pot și să luminez personajul, pentru că îl cuprind.
În acest context spun că am o meta-perspectivă – am acces și la zonele din umbră. Și luminez umbra până când Eu-Spirit și Eu-Trup ajungem să curgem în aceeași lumină.
