" ca și cum am desenat un labirint "
”Ce îți este scris, în frunte ți-e pus!” Oare?
De obicei vorbele din popor au un sâmbure de adevăr. Un sâmbure mai mic sau mai mare, asta și în funcție de câte revizuiri au fost făcute de-a lungul vremurilor și în ce scop.
Cei care lucrează în câmpul de conștiență extinsă observă că multe dintre lucrurile care se vehiculează acum la nivel colectiv au prea puțin, sau într-un mod trunchiat, de a face cu realitatea cea de dincolo de simțuri (nu mai puțin logică).
Destinul și liberul arbitru au fost de mii de ani subiecte existențiale și filozofice pentru cei care nu s-au mulțumit să accepte anumite afirmații și au căutat să înțeleagă substraturi. De ce? Pentru că pe măsură ce săpăm în profunzimea lucrurilor ajungem la esență.
Însă consumăm mai puțină energie ca să stăm la un nivel superficial în înțelegerea realității, decât atunci când alegem să coborâm în adâncime și să procesăm perspective noi de interpretare.
De aceea avem tendința să nu punem la îndoială, pentru că atunci zidurile pe care ne-am construit de-a lungul vieții o structură de credință ar începe să cadă și odată cu ele stabilitatea unei stări cunoscute.
Aș vrea să îți imaginezi acum un labirint. Și în acest labirint se află un personaj. Și observi cum acest personaj se deplasează pe acele cărări din interiorul labirintului. Aș vrea să îți mai imaginezi cum tu ghidezi acel personaj prin niște butoane de comandă – ca într-un joc video. E ca și cum tu te joci acum, iar personajul din labirint doar urmează fizic variante de drum, pe care tu deja le-ai proiectat în planul mental.
Dacă am fi mai atenți, am observa cum fiecare alegere și decizie a noastră creează un nou potențial de manifestare. Pornind de la lucrurile mici de zi cu zi și ajungând la proiecte de realizat la nivel global, acțiunea este cea care ”face” și ”desface” în același timp liniile de destin.
La un anumit nivel se poate spune că liberul arbitru este alegerea în sine.
Și atunci vei întreba – sunt oare opțiunile de ales limitate de destin?
Și acum aș vrea să observi cum acel labirint începe să se extindă, pe măsură ce tu din mental îl ”desenezi” prin imaginație. Iar personajul are din ce în ce mai multe opțiuni de ales spre a călători.
Înainte să vin să mă nasc într-o formă umană pe Pământ, în mare parte am trasat direcțiile de lucru și de experimentare, conform cu lecțiile pe care le am de aprofundat în viața respectivă. Ca și cum am schițat în creion acel labirint.
Apoi vin aici și însuflețesc personajul, iar pe măsură ce înaintez pe cale pot să descopăr alte variabile pe care nu le-am luat în calcul, și observ cum schița se poate modifica, sau nu neapărat. Pentru că sunt multe variabile care caută tot timpul să se sincronizeze.
Și de fapt aceasta este frumusețea acestei vieți. Ajutați într-un fel și de amnezia de la naștere, venim aici aparent ”goi” la nivel de memorie și absorbim toate experiențele de pe cale cu surprindere și curiozitate.
Chiar dacă la nivel nonconștient avem toate bagajele din memoria de trup și de suflet, fiecare viață o începem ca și cum ar fi de la zero.
Întorcându-ne la metafora cu labirintul, se poate vedea că nu mereu reușim să ne extindem zona de manifestare. De multe ori rămânem în aceleași coordonate toată viața. Și este ok.
Și atunci mă vei întreba din nou – ce anume face să reușim sau să nu reușim?
Iar eu îți pot spune că fiind la mijloc atât de mulți factori, deopotrivă limitativi și constructivi, răspunsul la această întrebare este personalizat pentru fiecare individ în parte.
Și acum aș vrea să continui călătoria în acel labirint. Și pe măsură ce te îndrepți către o ieșire poți să observi cum labirintul fie se închide, fie se continuă. Așa cum și în viața pământească ai o singură intrare și o singură ieșire, iar între ele ai la dispoziție tot terenul de joacă.
