" este un proces evolutiv în sine, un antrenament "
Cum știi că ai schimbat un post de radio? Auzi altă muzică.
În esență, frecvența arată doar un tipar. Semnificația pe care o dăm noi respectivului tipar ne modifică vibrația energetică.
În contextul de lucru cu sine al omului, mai ales în domeniul dezvoltării spirituale, se vorbește despre ”frecvențe” și ”vibrații”, la care se adaugă caracteristici de ”înalte” și ”joase”. La care mai departe se adaugă diverse semnificații de (pre)judecată.
Și mai departe, printr-un silogism logic, se poate ajunge la a se spune că doar cei cu vibrații ”înalte” sunt și spirituali.
Și cam aici se încheie discursul spiritualității trunchiate.
Rezultatul? Alienare în rândul celor mulți, care ei înșiși ajung să se considere fie păcătoși (conform religiei), fie victime ale așa-zisei ”matrix” (conform cultului New Age).
Revenind la lucrul cu sine… scopul nostru este să ne extindem zona de conștiență, pentru a ajunge să cuprindem cu înțelegerea mai multe posibilități de manifestare a existenței.
Adică, începem să identificăm și să acceptăm că în afară de ceea ce știm mai există și altceva, că se poate și altfel, că avem voie, că NU suntem vinovați și demni de pedeapsă. Că suntem mult mai mult decât ne considerăm a fi.
Iar acesta este un proces evolutiv în sine, este un antrenament. Dacă deja ai această înclinație către a cerceta și a modela, se poate spune că nu există un punct final. Mereu va fi ceva dincolo de ceea ce știi. Și tot așa…
Și pe măsură ce se mărește această lentilă prin care privești realitatea, îți dai seama de labirintul în care te-ai învârtit până atunci, doar că nu te mai judeci pentru asta, ci dimpotrivă te bucuri pentru ocazia de a fi cunoscut și ignoranța, și naivitatea, și ”întunericul”, iar apoi prin contrast poți să apreciezi mai mult și să iubești mai mult și cunoașterea, și conștientizarea, și ”lumina”. Și invers.
De aceea, pentru fiecare dintre noi există o frecvență de manifestare potrivită drumului individual. Și nu are rost să ne comparăm unii cu alții, pentru că fiecare avem anumite lecții de integrat. Și nu înseamnă că unii sunt mai ”jos”, iar alții mai ”sus”.
Cei care lucrează cu ei pe niveluri profunde de înțelegere și de schimbare observă că din când în când apar perioade de plafonare.
Ca și cum ești pe un munte și apoi urmează o pantă, apoi urmează un platou, apoi iar o pantă, apoi iar un platou… (unde pantele pot fi în urcare sau în coborâre).
Acestea sunt perioadele în care pare că nu se mai întâmplă nimic (față de efervescența din perioada de transformare).
Sunt momente binevenite pe drumul călătoriei tale, în sensul în care poți să iei o pauză și să conștientizezi tot ceea ce s-a întâmplat până atunci, să vezi cum poți să rafinezi tehnicile tale de lucru, să înțelegi lecțiile tale și în ce măsură le-ai integrat, și mai ales să te bucuri și să savurezi priveliștea lumii înconjurătoare.
Revenind la exemplul cu traseul montan, se poate imagina o linie care urcă, staționează, apoi coboară, staționează, și iar urcă… și tot așa, forma acestui desen devenind asemănătoare cu un grafic sinusoidal, asemănător cu graficul evoluției prețului la bursă.
Metaforic, acest desen poate reprezenta și extinderea gradului de conștiență a ființei. Doar că în acest caz evoluția reprezintă întreaga arie acoperită de această diagramă, în egală măsură și în sus și în jos.
Nu poți spune că viața, sau evoluția în general, este doar o urcare.
Tot ceea ce ne înconjoară, de la macrocosmos și până la microcosmos, ne arată că evoluția este o fluctuație, ca niște valuri care urcă și coboară.
Și atunci, aplicat la dezvoltarea personală prin lucrul cu sine, mai corect spus este că lărgești banda (aria) de frecvență și astfel începi să ieși din tipare fixe.
Spre exemplu, dacă până acum ai asociat un anumit tip de muzică cu frecvența spirituală, iar alte tipuri de muzică cu frecvența ”lumească”, un efect al extinderii acestei benzi ar fi că ajungi să înțelegi că toate acele tipuri de muzică, pe care le etichetai într-un fel sau altul, de fapt reprezintă doar variații de rezonanță la nivel emoțional.
Întrebarea este cum te face să te simți o anumită melodie? Care este starea pe care ți-o creează un gen de muzică, față de alt gen? Ce scot la suprafață acele emoții declanșate de ascultarea anumitor acorduri și aranjamente muzicale?
Mergând și mai profund cu analiza lucrului cu sine în raport cu spiritualitatea, se poate descoperi că acolo unde am o respingere față de o anumită stare emoțională, exact acolo mai am de lucru. Ca să ce?
Ca să înțeleg că poate am nevoie mai întâi să ”cobor”, ca să ajung să ”urc”, și invers.
Iar toată această gamă de oscilație între ”sus” și ”jos”, între ”bine” și ”rău”, între ”așa da” și ”așa nu”, se echilibrează în momentul în care ies din polaritate. Și când ies? Când am experimentat și m-am împăcat cu mine în toți polii.
Revenind la exemplul cu muzica, atunci pot să ascult orice gen muzical, fără să judec, și doar să simt ce anume declanșează acele emisii în interiorul meu. Are loc schimbarea tiparului meu de funcționare în raport cu muzica. Încep să simt muzica și să observ ce se întâmplă mai departe cu mine.
Și de aici pot să fac o analiză și mai profundă. Cum se schimbă gândurile și comportamentul meu? Ce am eu în comun, sau nu am, cu oamenii care ascultă același gen de muzică? În ce fel se modifică dialogul meu interior cu mine? În ce măsură mă influențează, sau nu, versurile acelor melodii? Mă calmează, mă agită?
Și pas cu pas în cunoașterea de sine ajungem să înțelegem că nimic din ce suntem și ce facem în această viață nu se află în afara spiritualității. Sunt doar opțiuni de trăire a vieții, care ne duc pe anumite drumuri de experimentare, care în final pot să declanșeze în noi procese de creștere.
Suntem mereu conectați cu dimensiunea noastră spirituală. Doar că nu mereu în mod conștient.
Dar asta se poate lucra.
