Ce este o relație karmică

" echilibrează balanța celor două suflete "

Se presupune din start că o relație karmică este predispusă la a fi dificilă.
Este doar o relație care are la bază o conexiune profundă și multistratificată.

Și fără să o etichetăm că este ”bună” sau ”rea”, rezultatul acestei relații va fi acela care echilibrează balanța tuturor interacțiunilor dintre cele două suflete, din toate viețile lor.
Sau chiar dacă nu se ajunge la o echilibrare completă în viața prezentă, totuși aceasta este tendința pe cale.
A cui cale? A evoluției sufletului.

Mare parte a relațiilor noastre sunt karmice, pentru că mare parte dintre persoanele cu care ne întâlnim în viața prezentă sunt suflete cu care ne-am mai întâlnit și în alte vieți.

Mai sunt și cazurile în care cu o persoană avem și o relație karmică și o relație transkarmică(1), în același timp. Acestea sunt relații în interiorul familiei și al neamului.
Spre exemplu, eu cu mama pot să am o karmă de echilibrat la nivel de suflet. Iar pe un alt palier noi doi să repetăm un tipar moștenit pe linia neamului, care a creat de-a lungul timpului multe dezechilibre în câmpul transgenerațional.

Din perspectiva lucrului cu sine, toate relațiile karmice din viața noastră au rol de ghidare. Pentru ce?

În primul rând pentru ca noi să devenim conștienți că suntem interconectați cu ceilalți oameni pe mai multe straturi. Chiar și atunci când ne separăm fizic de o anumită persoană, va rămâne o legătură invizibilă între noi până când reușim, prin tehnici specifice, să „ardem” toate cordoanele vitale-energetice, emoționale, mentale…

Apoi pentru a găsi modalități de gestionare a vieții în comuniune. Cu alte cuvinte, pentru a ne antrena în conviețuire.
Ca atunci când antrenezi sistemul muscular. Cum crești masa musculară și forța? Folosind greutăți din ce în ce mai mari.

De aceea o relație karmică se simte ca un teritoriu aflat în afara zonei tale de confort (sau de obișnuință).

Dintre toate tipurile de relații, avem ocazia să înregistrăm cea mai mare creștere personală în cadrul unei relații de iubire în cuplu, care este tot una karmică, de data aceasta ajunsă la un stadiu de echilibru.

Iubirea este mediul potrivit de interacțiune a două Prezențe de Lumină pe toate nivelurile de ființare – trup, suflet, spirit.
Iar în prezența acestor valuri de lumină și iubire care curg continuu, pot fi procesate rapid și eficient cantități foarte mari de bagaje karmice, care mai departe eliberează și mai mult potențial de iubire, și tot așa… și tot așa…

Totuși, există ceva ce poate să amplifice sau să blocheze acest proces?
Da.
Gradul meu de identificare cu personajul din poveste.

Într-o relație de cuplu avem două suflete care joacă roluri de parteneri.
Costumele de rol sunt Trupurile. Actorii sunt Sufletele. Oamenii care au devenit actori sunt Prezențele de Lumină.
În momentul în care eu joc într-o piesă de teatru și în același timp sunt conștient de toate identitățile mele, atunci pot spune că las ca toate resursele mele ca om și ca actor să însuflețească personajul de pe scenă.

Atunci întrebarea ar fi cum pot eu să fiu conștient că sunt prezent pe mai multe paliere de existență, toate în același timp, și cum pot eu să luminez scena vieții mele astfel încât toate relațiile mele să ajungă să reflecte de fapt relația mea cu mine însumi, care este în esență o relație de iubire.

Note:
(1)Relația transkarmică se aseamănă într-un fel cu relația karmică, în sensul în care amândouă creează între două persoane un potențial de schimbare a modelului de viață preluat din memoria de suflet și memoria de neam. Diferența este firul narativ. În cel karmic, avem un dialog continuu la nivel de conștiență extinsă a celor două suflete, cu rol de autoreglare a dinamicilor dintre ele. În cel transkarmic, personajele din neam doar repetă ca într-o buclă continuă un ecou generat la un moment dat și apoi perpetuat de la o generație la alta.

Alexandru Saru

Antrenor
dezvoltare personală și spirituală

Te susțin pe calea ta!
Conținutul acestui site este protejat de
Distribuie această pagină
Facebook
LinkedIn
Twitter
WhatsApp
Telegram