" să îți reamintești că ești mult mai mult decât un trup "
Acțiunea descătușează energia. Voința o direcționează.
În momentul în care începi să dorești o schimbare în viața ta, tu te afli încă în acea stare din perimetrul căreia emiți această intenție.
Și întrebarea e ”a cui este dorința?”.
Iar dacă este a ta, a cărei părți din tine mai exact?
Poate fi a Eu-lui tău prin care ai experimentat viața și ai dobândit o conștiență de sine, de la naștere și până acum. Poate fi a acelei părți din ADN-ul tău moștenit de la părinți. Sau poate fi a acelei părți de memorie a sufletului cu care ai venit la întrupare.
Oricum ar fi, această dorință există cu un singur rol: acela de a fi integrată. Fie prin experimentare, prin realizarea ei concretă (să o îndeplinești în realitatea de aici și acum), fie prin saturație (prin lucru cu sine specific în care arzi impulsurile la nivel energetic, astfel încât să nu mai simți nevoia de a le manifesta concret), fie prin a închide rădăcina-cauză a acestei emisii în câmpul de conștiență extinsă.
Cât timp o dorință (o nevoie) este activată în câmpul tău personal și nu acționezi sub una dintre formele de mai sus, aceasta consumă energie, astfel încât îți scade forța vitală, cu impact în toate activitățile de zi cu zi. Cu cât este mai intensă, cu atât consumă mai multă energie.
Mai mult, și procesele prin care începi să te judeci sau să te învinovățești în raport cu conflictul interior creat între dorința care cere să fie ”consumată”, pe de o parte, și lipsa ta de acțiune în acest sens, pe de altă parte, toate acestea la rândul lor consumă energie.
Și iată cum te afli într-o stare continuă de lipsă de vitalitate, pe care cu cât o menții mai mult, cu atât ea se accentuează, ajungând în unele cazuri la somatizări pe corpul fizic ca răspuns la efectele conflictului interior (frustrare, furie, rușine).
Și atunci ce ai de făcut?
Să acționezi într-un fel sau altul.
Așteptând să se rezolve de la sine este doar o amăgire.
Acțiunea este canalul de manifestare prin care tu ieși dintr-o poziție și începi să te deplasezi către o nouă poziție.
Însă nu este de ajuns.
Mai ai nevoie ca pe măsură ce acționezi, să rescrii în momentul prezent toate programele care te țin legat de vechile poziții.
Atunci când faci primul pas al acțiunii de schimbare, tu îl faci din cadrul vechi, în care ești influențat de memoria partajată pe cele 3 niveluri (viața prezentă, viața neamului, alte vieți). Cu cât gradul de schimbare este mai mare, cu atât crește rezistența la schimbare (reconciliere).
Obiceiurile, atașamentele de persoane și locuri, dependențele, sunt modalități prin care de multe ori tu te convingi că orice efort de a face pași pentru a schimba ceva nu se justifică.
Rămâi în obiceiuri vechi de multe ori, nu pentru că îți plac neapărat, ci pentru că alternativa poate să schimbe atât de mult imaginea de sine (pe care o proiectezi și în afară) încât la un nivel subtil simți că te trădezi pe tine, pe cel care a îndurat, care s-a chinuit, care s-a sacrificat, care s-a anulat… Pentru că aceasta este povestea scrisă de tine de-a lungul anilor care au trecut.
Acesta este un mod de gândire echivalent cu eroarea costurilor scufundate din activitățile economice. Adică, tu vei continua să reinvestești în aceeași direcție pentru a nu ajunge să accepți falimentul strategiei.
Și da, se poate spune că schimbarea vine cu pierderi.
Cel puțin o pierdere de poziție – o imagine de sine proiectată în societate, un statut în relații, o credință că tu ești sau nu ești într-un anume fel.
Doar că…
Trăiește viața ta!
Imaginează-ți că mergi pe un drum noaptea și doar acest drum este luminat, parțial. Totul de jur împrejur este în întuneric și doar în fața ta se luminează drumul, pe măsură ce pășești pe el.
Acesta este tiparul tău. Și de multe ori continui să îl repeți pentru că îți este cunoscut și previzibil (pentru că întotdeauna vei avea aceleași rezultate, folosind aceleași instrumente).
Și este OK, atâta timp cât tu ești împăcat cu tine. Fericirea poate fi atât de simplă.
Problema apare atunci când în interiorul tău trăiești un conflict. Atunci când nu te regăsești în propria ta viață. Atunci când tot ce faci pare că bifezi agenda altcuiva, nu a ta. Atunci când sufletul tău plânge.
Și acum imaginează-ți că faci un pas în afara acestui drum pe care îl cunoști deja. În acea zonă de întuneric. Observă ce simți…
Când într-un mod voluntar, tu te forțezi să schimbi tiparul aici și acum, faci primul pas către schimbare.
De aceea, indiferent de cât de mult lucrezi la nivel energetic pe blocaje din trecut sau pe manifestare în viitor, dacă nu aduci atenția conștientă și în momentul prezent, nu faci decât să trăiești aproape într-un mediu virtual (ca într-o stare continuă de planare între trecut și viitor, între amintiri și așteptări – niciodată ancorat în prezent).
Fără acțiune conștientă în prezent, lucrezi cu tine parțial. Și nu este eficient ca timp și ca energie investite în proces.
Să trăiești viața ta, după regulile tale și pentru visurile tale, este cel mai frumos cadou pe care poți să ți-l faci.
Însuși acest proces de evoluție în trup de om, numit viață, este prin sine și scop și mijloc.
La nivel de Spirit alegem întrupări în diverse existențe pentru a cunoaște în practică ceea ce știm deja la nivel abstract.
Precum un actor, intri în noi și noi scene, însuflețești noi și noi personaje, pentru a experimenta realitatea din mii și mii de perspective.
Iar atunci când începi să te identifici atât de mult cu personajul și uiți de dimensiunea ta spirituală, la un moment dat, de undeva, cumva, ești ghidat în mod subtil să regăsești adevărul și să îți reamintești că ești mult mai mult decât un trup.
Și apoi să descătușezi potențialul tău de creație care este dreptul tău divin, și nu un favor al sorții.
