" este și înțelegere și simțire, în același timp "
Conștientizarea este un proces continuu, cu etape care se dezvăluie pe măsură ce avansăm în lucrul cu sine.
Mai întâi apare înțelegerea, un proces mental logic care aduce claritate. Uneori este de ajuns. Aduce ordine în gânduri și mă ancorează în cadrul de realitate în care îmi trăiesc viața.
Alteori poate am nevoie de mai mult – de o schimbare. Ca să plec dintr-un punct și să merg către un alt punct, am nevoie de motivație și de voință pentru a susține acțiunea deplasării. Este acel ”a voi cu adevărat”.
În anumite culturi spirituale se folosește ”rugăciunea minții coborâte în inimă”. Acesta este unul dintre cele mai vechi procese de conștientizare. Cu alte cuvinte aducem înțelegerea mentală în simțirea corporală-emoțională.
Emoția se simte prin corp. Ea este atributul ființei conștiente întrupate.
Viața umană poate fi privită și ca un spațiu de ființare în care pot fi conștientizate toate acele trăiri, care în lipsa unui trup sunt doar informații.
Când la nivel de Spirit aleg o viață în universul energetic-material (cum e și viața în trup de om, printre altele), aleg implicit toate caracteristicile asociate cu acea formă de existență.
Ca Spirit știu, ca Om ajung să simt ceea ce știu.
Conștientizarea se simte în corp. Este și înțelegere și simțire, în același timp. Este ca și cum ”mintea” și ”inima” se împacă una cu alta.
Noi, oamenii, experimentăm de-a lungul vieții (mai mult sau mai puțin) ceea ce se cheamă disonanță cognitivă. Observăm că nu mereu ceea ce ne place este și rațional. Cum ar fi de exemplu să ne placă starea creată de alcool, dar în același timp să știm că prin consumarea acestuia generăm în organism anumite procese distructive.
Atunci când apar și elemente de dependență (bio-chimice sau emoționale) ne trezim că ne trăim viața într-o spirală continuă. O parte din noi dorește să schimbe ceva, altă parte dorește să nu schimbe. Și mereu ne schimbăm poziția în a fi avocatul uneia dintre părți și apoi a celeilalte.
Până când?
În facilitarea de lucru cu sine se spune că un individ va pleca din punctul A către punctul B doar atunci când beneficiile percepute în B sunt mai mari decât cele din A și simultan pierderile din punctul A sunt mai mari decât cele din B.
Asta teoretic.
Practic, revenind la spirala disonanței, se poate prea bine ca ”avocatul” punctului A să aducă mereu dovezi pentru a ne convinge să rămânem acolo unde deja suntem. Iar dovada care cântărește cel mai mult în această balanță de a schimba sau de a nu schimba, va fi mereu starea de inerție.
Este mai ușor să facem ceea ce am făcut până acum decât să facem altceva. În primul rând pentru că deja am format obiceiuri care se validează pe și prin ele însele pe măsură ce le repetăm (sunt reactivate aceleași rețele neuronale).
Și atunci, este schimbarea posibilă?
DA, în momentul conștientizării profunde poți să faci primul pas către a acționa în acest sens.
Starea de conștiență activă este un antrenament. Totul începe de la a-mi pune întrebări și de la a pune la îndoială tot ceea ce cred că știu.
În tehnica de autoghidare observăm că un răspuns dă naștere la o altă întrebare, apoi alt răspuns și altă întrebare, și tot așa… Până când? Până știu (intuitiv) că am ajuns la nivelul suport.
A experimenta, a observa aceeași situație din mai multe perspective, a genera feedback prin acțiune și a lua la cunoștință de reacțiile declanșate, sunt modalități de a ne antrena starea de atenție.
Cu cât sunt mai mult prezent în viața mea, cu atât devin mai conștient de tot ceea ce se întâmplă cu mine în această lume. Cu atât las mai puțin la voia întâmplării. Și cu atât mai mult pot să ajung la un moment dat să fac un pas în afara unei zone de obișnuință-dependență.
Când spui că vrei să te eliberezi de ceva sau de cineva, nu are de a face cu acel ceva sau cu acel cineva. Are de a face doar cu percepția prin care undeva, cândva, tu te-ai poziționat într-o cușcă. Iar primul pas acum este să îți dai voie să privești cușca și din exterior.
