" părți din mine există concomitent în mai multe momente "
În abordarea tradițională a timpului, trecutul este ca o memorie deja înregistrată și ireversibilă.
Mai avem și perspectiva literaturii science-fiction în care apare ideea călătoriei în timp, dar și dilema posibilității modificării liniei vieții a celui care face călătoria.
Se poate face chiar și un proces terapeutic folosind linia timpului la nivel perceptual.
Iar în câmpul de conștiență, în timpul regresiilor în alte vieți și în viața dintre vieți, se poate observa că timpul este liniar doar în anumite spații de existență.
Mai departe, în anumite culte și curente spirituale găsim o reprezentare metaforică a unui timp etern, veșnic, fără început și fără sfârșit.
Iar în știința energetică-materială apare dilema dacă a existat sau nu a existat ”timp” (în forma în care îl percepem noi acum) înainte de fenomenul ”bing-bang” de creare a Universului.
Și atunci, cum se împacă toate aceste concepte atât de diverse?
Indiferent de cum privim și cum ne raportăm la timp, în lucrul cu sine folosim actualul sistem de valori și credințe.
Și orice aș crede că este sau nu este timpul, voi căuta să lucrez ținând cont de câteva repere de bun simț logic al câmpului.
Pentru a avea în general un proces de lucru cu sine eficient, am nevoi să conștientizez că:
a) unde mă aflu acum am ajuns ca rezultat tocmai al credințelor mele actuale despre realitatea în care trăiesc,
b) pentru a merge mai departe, fie agreez acest model de viață ca fiind potrivit pentru mine și îl voi urma la fel ca până acum, fie nu îl agreez și voi căuta să îl schimb pentru a avea alte rezultate în viitor,
c) viața mea este continuu influențată de toate înregistrările din memoria mea extinsă (dobândită sau moștenită).
Știind toate acestea, să vedem ce se întâmplă în procesul de echilibrare pe linia timpului.
Mai exact ce echilibrez? Poziția mea față de anumite momente din trecut, prezent și viitor.
Ori de câte ori am perceput o rană emoțională sau un conflict sau o proiecție de judecată și învinovățire, o parte din mine a rămas acolo.
Spre exemplu, poate că în copilărie m-am simțit abandonat de unul dintre părinți. Și poate că mai târziu am resimțit același sentiment de abandon într-una sau în mai multe relații. Și poate că am observat acest tipar și în zona profesională – atunci când am abandonat proiectele pe care tot eu le începusem.
Întrebarea este, mă mai afectează acele evenimente și în prezent?
Atâta timp cât starea mea interioară se modifică de fiecare dată când îmi amintesc de acele fapte, situații, persoane, înseamnă că ele nu au fost închise. Mai mult, dacă în prezent încă mai am tendința să judec sau să învinovățesc pe toți cei implicați în acele momente (inclusiv pe mine) înseamnă că eu nu am plecat în întregime de acolo.
Cum este posibil asta?
În zona de câmp de conștiență există acest fenomen de localizare multiplă. Părți din mine există concomitent în mai multe momente pe linia timpului. Și nu numai că există, dar și procesează anumite dinamici în care au rămas blocate, și implicit acolo consumă energie (pentru susținerea acelui proces) iar aici (în momentul prezent) mă întreb de ce nu am destulă energie în viața de zi cu zi.
Iar toate acele procese din trecut nu au o finalizare. Ele rulează continuu precum niște benzi audio în aceeași buclă repetitivă. Până când? Până ce merg în fiecare moment și caut ca eu, cel de acolo, să mă împac cu mine, cu ceilalți, cu viața. Astfel devin propriul meu facilitator pe linia timpului.
Poți să asculți și Meditația de echilibrare pe linia timpului (trecutul).
