" este ca o reînvățare a mersului "
Când spunem recuperarea sufletului, sau a părților de suflet, primul gând ne duce către o anumită formă de pierdere, sau de furt, sau de vătămare…
Acestea sunt doar construcții ale minții raționale.
Ceea ce se întâmplă de fapt este o readucere în conștiență a părților pe care le-am uitat, sau le-am făcut uitate dintr-un motiv sau altul.
Acestea pot fi amintiri din viața prezentă, din transgenerațional sau din vieți anterioare.
Dacă privim structura sufletească ca pe o memorie extinsă, poate că înțelegem mai bine fenomenul de partajare.
E ca și cum pe calculatorul tău ai mai multe partiții, imagini separate ale discului de memorie – C: D: E: …, care la rândul lor au mai multe foldere, în care ai transferat de-a lungul timpului mai multe fișiere.
Fișierele sunt amintirile tale, iar partițiile sunt viețile tale sau ale strămoșilor tăi.
Și acum să ne imaginăm că printre aceste fișiere există o poză care îți trezește o anumită amintire de frică. Și poate că acel sentiment este atât de copleșitor, încât cu timpul eviți să mai privești acea poză.
Poza de fapt este un stop-cadru, o captură de ecran a conștienței tale.
Dacă ai privi cu atenție acea imagine ai observa că reprezintă un moment relevant din viața ta prezentă. Cu cât încărcătura emoțională este mai mare (pozitivă sau negativă), cu atât importanța unui eveniment este mai mare.
Spre exemplu, poate că în copilărie ți-a fost frică de un anumit comportament al mamei sau al tatălui tău. Și de fiecare dată când privești acea poză, simți din nou în corpul tău ecouri ale acelei frici. Poate la pachet și cu ceva durere sufletească, furie, frustrare…
Și ce faci?
Retrăiești ca într-o buclă acea secvență.
Până când?
Până nu mai suporți.
Și atunci omul caută să facă față oricărei stări de suferință copleșitoare. ”A ieși din corp” înseamnă a te separa de emoțiile tale prin mecanisme de adaptare.
În exemplul de mai sus – încerci să aduci justificare pentru comportamentele părinților tăi. Astfel ne reprimăm propriile dorințe și nevoi – prin a găsi un motiv rațional pentru care să nu le acceptăm. De ce facem asta? Din diverse motive – de rușine, de frică, din vinovăție…
Încercăm astfel să aducem o oarecare ordine (rațională) în haosul (irațional) perceput.
Doar că prin acea parte din tine de atunci, tu încă ești acolo, la acea vârstă, simțind și suferind continuu… Ai lăsat în urmă un reprezentat ”supraveghetor” al forului tău interior, care are misiunea de a menține acea stare vie, precum un far de semnalizare cu ajutorul căruia tu oricând poți să te regăsești și să te readuci în starea de prezență conștientă.
Și atunci, recuperarea sufletului reprezintă întregul proces prin care te reconectezi din nou cu suferința copleșitoare care a declanșat acea separare interioară, consumi (retrăiești) actul emoțional de atunci, integrându-l prin mai multe perspective, reconciliezi părțile implicate și mai ales identifici opțiuni noi de repoziționare în viața ta.
Toate acestea pot fi realizate într-una sau mai multe sesiuni de Terapie energetică regresivă.
Însă procesul de lucru cu sine abia apoi începe.
Pentru că cel mai important aspect (ceea ce nu se menționează des) este cum faci să începi să trăiești pe noul model setat în terapie.
Metaforic, este ca o reînvățare a mersului.
Când începem să lucrăm cu tehnici pentru recuperarea sufletului, deja începe să se schimbe întreaga viziune a vieții și a lumii în care trăim.
Observăm că este de ajuns să stăm cu atenția pe lumină și iubire, pentru a schimba treptat banda de frecvență în care funcționăm
Schimbând ”acum” și ”aici”, se schimbă și ”atunci” și ”acolo”, în toate momentele din timp și spațiu.
