" omenirea a căutat și va căuta mereu iubirea "
Poți fi singur și într-o relație de cuplu. Aceasta doar îți amplifică sentimentul de singurătate.
Cum așa?
Ceea ce iubești tu la tine, aceea va iubi și partenerul. Ceea ce respingi tu la tine, aceea va respinge și partenerul. Mai mult sau mai puțin în mod conștient.
O relație între doi oameni, de orice natură ar fi ea, are rolul de a crea un spațiu comun de tranzacționare. A ce? A ”bunurilor” pe care le deține fiecare și pe care este dispus să le pună la dispoziția celuilalt.
Într-o relație de cuplu, mai întâi se subînțelege bunul ”iubire”.
Doar că iubirea necondiționată se întâlnește rar într-un cuplu, pentru că aceasta nu ține cont de ”schimburi”. De aceea se poate observa manifestarea acestei iubirii mai mult în afara relațiilor, mai exact în afara oricăror așteptări pe care le-aș putea avea de la o persoană ca să îmi ofere ceva în schimb.
Fără a intra prea mult în filozofie, doar observă ce se întâmplă în relația ta.
Și ca antrenament, adresează-ți următoarea întrebare:
În ce măsură aș continua să iubesc partenerul dacă acesta decide ca de mâine să mă părăsească, sau dacă aflu că mă înșală, sau dacă îmi face un anumit ”rău”, sau dacă îmi spune că nu mă iubește…?
Și atunci vei avea răspunsul profunzimii conexiunii tale cu partenerul. Mai exact la ce nivel de cuplare vă aflați. Poate fi doar fizic, poate fi și mental, poate și emoțional, sau poate fi chiar la nivel de radianță a Prezenței de Lumină (a dimensiunii spirituale).
Cei care fac regresii în alte vieți și în viața dintre vieți observă că iubirea manifestată în afara spațiului de întrupare, în acea formă de conștiență asociată cu spiritul, este și forma pe care noi oamenii dorim să o trăim și aici în trup – o iubire pură, fără conflicte emoționale.
De aceea omenirea a căutat și va căuta mereu iubirea, ca trăire care transcende cotidianul – pentru că adânc înrădăcinată în memoria spiritului este experiența originară.
Doar că aici, la școala întrupării, prin învelișurile-corpuri adăugate iubirea capătă alte dimensiuni. Nu înseamnă că este mai puțin valoroasă. Este altfel.
Așa cum lumina soarelui capătă culori pe măsură ce străbate spectrul de frecvențe cromatice, așa și manifestarea iubirii capătă anumite caracteristici pe măsură ce străbate dimensiunile corporale ale spațiului de întrupare.
Revenind la cuplurile omenești, poți să ai o relație în care poți spune că iubești ceea ce ține de corpul fizic al partenerului, sau de partea lui emoțională, sau de mental, sau de suflet, sau de toate la un loc.
Indiferent care este focalizarea ta în acea relație, este important să îți amintești că nu există un barem de conformitate. Este experiența ta personală, este lecția ta, și totul face parte din motivul pentru care te-ai născut în trup de om.
De aceea, a fi realist într-o relație este un mod sănătos de a conviețui.
În momentul în care încep să proiectez tot felul de basme despre cum ”ar trebui” să fie acea relație, atunci încep să mă separ de relație. Atunci încep să mă separ și de partener, pentru că nu îl mai văd așa cum este el, ci îl compar cu o imagine.
A cui imagine?
Poate este imaginea pe care mi-am creat-o în copilărie privind modelul părinților, sau poate că nu mi-a plăcut modelul părinților și atunci am evadat în lumea poveștilor pentru copii fiind fascinat de modelul Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Sau poate este o imagine moștenită la nivel de memorie transgenerațională. Sau din altă viață.
Și observ cum comportamentul meu într-o relație poate fi influențat de foarte mulți factori.
Atunci când încep să lucrez cu mine, atunci încep să am mai multă claritate.
Și atunci înțeleg că a fi sau a nu fi într-o relație de cuplu sunt doar opțiuni de drum.
Și pe măsură ce ne antrenăm în lucrul cu sine la niveluri și mai profunde, vom observa că la un moment dat, atunci când întâlnim potențiali parteneri de cuplu, la nivel de câmp de conștiență extinsă se poate lucra și evalua în ce măsură acea posibilă relație ar reprezenta o opțiune realistă.
