Ghidare Intuitivă de Conștientizare

150,00 lei

  • Preț: 150 lei
  • Durată: 1 oră
  • Locație: Online

Obții claritate, descoperi perspective noi și începi să acționezi pe calea ta.

Ghidarea intuitivă este călătoria ta spre transformare. Fiecare obstacol pe care îl întâlnești devine o resursă când îi înțelegi rolul. Începi să privești lumea și din alte perspective.

  • Intenție clară: Îți organizezi gândurile și definești ce îți dorești cu adevărat.
  • Motivație interioară: Găsești liniștea și energia pentru a-ți urma calea.
  • Acțiune conștientă: Fiecare pas te apropie de potențialul tău, cu încredere și echilibru.

Viața ta se transformă pe măsură ce acționezi. Începi acum, cu resursele pe care le descoperi.
Regulile tale, Visul tău!

Fidelizare

25% reducere pentru 2 sesiuni efectuate într-o lună!
25% reducere pentru fiecare recomandare!
Află mai mult despre reduceri

Unde au loc sesiunile?

Sesiunile individuale de ghidare intuitivă se desfășoară doar Online (prin apel audio sau video).

La ce să mă aștept de la prima mea ghidare intuitivă?

Prima sesiune de ghidare este un pas spre claritate interioară. Chiar dacă nu ai o un subiect de lucru precis, dialogul dintre tine și facilitator te va conduce spre conștientizările potrivite.

Ai ocazia să îți exprimi gândurile, ideile, sentimentele, trăirile, fără rețineri, într-un cadru deschis, fără judecăți. Prin întrebări intuitive și exerciții simple, vei începe să vezi lucrurile și din alte perspective.

Acest proces te poate surprinde prin realizarea faptului că tot timpul ai avut la dispoziție soluții și rezolvări. Acum totul capătă sens.

Ce câștigi prin ghidare intuitivă?

Ghidarea pentru conștientizare este un proces transformativ profund, prin care descoperi că ai la dispoziție mult mai multe opțiuni, resurse și răspunsuri. Trăiești viața ta așa cum dorești.

  • Claritate: Definești ce îți dorești cu adevărat, organizându-ți gândurile.
  • Autocunoaștere: Înțelegi ce te motivează, ce te blochează și ce te împlinește.
  • Conștientizare: Descoperi noi perspective ale realității în care trăiești.
  • Liniște și pace: Transformi conflictele interioare în opțiuni de drum, înțelegând rostul lor.
  • Transformare: Schimbi percepția asupra vieții, găsind sens în fiecare experiență.
  • Iubire de sine: Crești încrederea, stima de sine și valoarea pe care ți-o acorzi.
  • Acțiune: Urmezi un plan clar pentru a-ți atinge obiectivele cu încredere.

Pentru cine este ghidarea?

Ghidarea intuitivă este pentru tine dacă ai nevoie:

  • Să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în viața ta și să conștientizezi straturile profunde ale realității în care trăiești.
  • Să manifești dorințele și visurile tale, eliberându-te de prejudecăți.
  • Să gestionezi conflictele interioare.
  • Să găsești metode revoluționare de lucru cu tine, conectându-te la ghidarea interioară spirituală.
  • Să înțelegi și să schimbi tiparele care îți influențează viața și relațiile.
  • Să antrenezi voința și motivația pentru a pune în aplicare orice plan realist de acțiune.

Cum se desfășoară sesiunea?

Într-o sesiune de ghidare vei explora tehnici de lucru cu tine pentru dezvoltare personală și spirituală.
Fiecare sesiune este personalizată pentru nevoile tale.
Se desfășoară Online, prin apel audio sau video, în funcție de tema de lucru.

  • Dialog ghidat: Prin întrebări deschise (nondirective) afli răspunsuri interioare profunde.
  • Exerciții practice: Înveți lucrul cu sine prin meditație, autoghidare, emisie energetică, vizualizare, jurnalizare, scriere și desenare…
  • Starea de prezență: Înveți cum să îți asculți intuiția și cum să descifrezi informațiile pe care le primești sub diferite forme (senzații, sentimente, conștientizări, vise…).
  • Plan de acțiune: Alcătuirea unui plan SMART, susținut de analiza personală SWOT, pentru manifestarea intențiilor.

Ce ai de făcut după sesiunea de lucru?

După o sesiune de ghidare pentru conștientizare, lucrul cu sine continuă și acasă prin practici simple care te ajută să susții și să amplifici transformarea ta.

  • Validează procesul: Observă schimbările care au loc în interior și în exterior, orice revelație apărută (inclusiv prin vise), sincronicități sau momente de „aha!”. Scrie-le în jurnal.
  • Temă personalizată: Primești o temă pentru acasă (doar după prima sesiune) specifică situației tale pentru a aprofunda lucrul cu sine.

Așa cum noi singuri ne-am validat de-a lungul timpului un model de viață care acum poate nu mai funcționează, în același fel se poate să îl și schimbăm.
Aceste practici te vor ghida să-ți manifești potențialul, conectându-te autentic cu toate dimensiunile ființei tale.

Mai multe detalii despre ghidarea intuitivă găsești și în secțiunea Întrebări și răspunsuri

Testimoniale

Cristina” …dupa cateva experiențe de lucru cu Alexandru, pot sa va spun ca nu doar am reusit in sfarsit sa deslușesc acele teme pe care le lucram cu el si sa gasesc solutii pentru situatiile in care ma aflam, dar in timp am reusit sa imi schimb si perceptia asupra a ceea ce inseamna si cum se poate simti aceasta munca, ca nu e neaparat sa fie neplacut sau stresant sau sa fie facuta sub presiune, am aflat pe propria piele ca ea poate fi si usoara si palcuta, chiar ca o joaca, senina, revelatoare, relaxanta, atat de revigoranta… ”Nicoleta” …Magie, calm, echilibru, energizare, intelegere, Iubire, sens, armonie, Lumina, vitalitate, introspectie, vindecare. Sunt mii de motive pentru care lucrul cu Alexandru este terapeutic si binefacator. Este insotitorul perfect care m-a ajutat si ma ajuta sa ma regasesc si sa imi gasesc bucuria. Indiferent ca sunt sedinte individuale sau de grup, calatoria in interiorul meu este minunata si revelatoare… ”Citește mai multe testimoniale
Preț

150 lei

Durată

1 oră

Tip sesiune

Individual

Locație

Online

  • Preț: 150 lei
  • Durată: 1 oră
  • Locație: Online

Întrebări și răspunsuri despre ghidarea intuitivă

Sesiunile de ghidare se realizează și online?

Da, acest tip de sesiune este disponibil doar Online (prin apel audio sau video).

Ce este ghidarea intuitivă de conștientizare?

Este un proces de autocunoaștere ghidat de un facilitator, care te ajută să transformi obstacolele în resurse și să acționezi concret spre realizarea obiectivelor tale.
Baza de înțelegere de la care se pleacă într-un proces de ghidare este faptul că răspunsurile pe care le cauți vin tot de la tine. Întrebările facilitatorului au darul de a-ți deschide ție câmpul de conștientizare, pentru ca tu să privești lucrurile din mai multe perspective.
Ghidul doar creează un spațiu lipsit de judecăți în care tu, specialistul vieții tale, găsești soluțiile.
Acțiunea este elementul cheie prin care tu poți să te deplasezi de la poziția veche la o poziție nouă. Un plan de acțiune eficient este cel în care găsești opțiunile pe cale, cu fiecare pas.

Cine poate beneficia de ghidare?

Oricine dorește să obțină claritatea mentală, antrenarea voinței, găsirea și gestionarea motivației, autocunoașterea sau soluții concrete pentru provocările vieții.
De asemenea, și cei care au nevoie de o formulare clară a unui plan de acțiune eficient, precum și de susținere în aplicarea lui.

Ce se întâmplă dacă nu am un obiectiv clar?

Împreună vom descoperi ce îți dorești cu adevărat, prin întrebări și exerciții personalizate.

Cum mă ajută jurnalizarea?

Jurnalul te ajută să validezi procesul prin aducerea în atenția ta (în scris) a tot ceea ce observi că se schimbă în interior și exterior.
Jurnalizarea este o comunicare peste spațiu și timp. Tu din viitor, citind ceea ce ai scris acum, vei observa progresul transformării tale.

Pentru mai multe beneficii ale jurnalizării, citește și acest articol (link extern în limba engleză, se deschide în fereastră nouă).

Care ar fi acele beneficii unice pe care le-aș avea lucrând cu tine într-o sesiune de ghidare?

În timpul sesiunii de ghidare creez și mențin un spațiu fără judecăți și etichetări, în care tu poți să te exprimi fără rețineri astfel încât să descoperi care este adevărul tău.
Intuiția este darul meu cel mai de preț. Unii oameni ”văd” în câmp, alții ”aud”… Eu intuiesc. Astfel pot să te ghidez pe niveluri foarte profunde din nonconștientul tău, pe care poate că nu le-ai mai vizitat până acum.

Cum știu dacă sunt pregătit pentru ghidare de conștientizare?

Ești pregătit în momentul în care dorești să afli un răspuns la un aspect din viața ta.
Faptul că citești acum aceste rânduri pe site-ul meu, sau dacă la un moment dat ai trimite un formular de rezervare pentru o sesiune cu mine, sau dacă te-ai și deplasa până la cabinetul meu, sau dacă doar m-ai apela la telefon - toate acestea sunt acțiuni pe care tu deja le-ai începe în procesul tău de descoperire.
Apoi în sesiunea de ghidare accesăm informații din nonconștientul tău în care tu afli lucruri noi despre tine. Cum facem asta? Prin întrebările mele, care au rolul să te ghideze să cauți răspunsuri la care fie nu te-ai mai gândit până acum, fie le-ai respins înainte.
Astfel, chiar și atunci când nu știi exact ce anume dorești să rezolvi în sesiune, prin această metodă de ghidare capeți o claritate a situației tale actuale, oricare ar fi ea.

Cât de repede pot vedea rezultate?

Primele rezultate apar chiar în timpul sesiunii.
Noi înțelegeri și conștientizări (prin răspunsurile noi pe care le găsești). Acestea pot fi: să găsești motivul pentru care te simți blocat într-o situație sau să vezi că tot ceea ce experimentezi acum în viața ta are un rost, claritate, o stare de bine și mai multă energie...
Acestea sunt efecte ale modificării percepției tale față de aspectele din viața ta despre care credeai că sunt (sau pot fi) doar într-un anume fel. Acesta este și unul dintre beneficiile ghidării care combină partea energetică, emoțională, mentală și spirituală - începi să percepi realitatea din mai multe perspective de înțelegere.
Până acum ai trăit după un anumit model, care poate nu te mai satisface sau cel puțin te face să cauți altceva, și dintr-o dată (în timpul sesiunii) realizezi că mai există și alte opțiuni.

Pe termen lung, diferența în a obține sau nu rezultate este și disponibilitatea ta de a continua să lucrezi și tu cu tine acasă, cu tehnicile pe care le înveți în timpul sesiunii, cum ar fi jurnalizarea, exerciții de scris, vizualizarea și meditații prin care accesezi starea de liniște și relaxare.

Ghidarea intuitivă este un proces terapeutic?

Efectul terapeutic în sesiunile de ghidare este produs de starea de conștientizare în care ajungi să te cunoști așa cum ești tu, fără măști și fără iluziile pe care ți le-ai creat despre tine și viață. Mai mult, prin extinderea conștienței de sine, ajungi să îți clarifici multe dintre aspectele și condițiile de viață, care până atunci păreau fără rezolvare - acest lucru resimțindu-se precum o eliberare sau, după cum se spune în limbaj popular, ca și cum ”se ia o piatră de pe suflet”.

Ce înseamnă plan de acțiune SMART și analiză personală SWOT?

SMART și SWOT sunt instrumente personalizate în sesiunile cu Alexandru Saru, care te ghidează spre manifestarea visurilor.

  • SMART - un plan clar pentru obiectivele tale:
    • Specific: Definești exact ce vrei să realizezi.
    • Măsurabil: Urmărești progresul prin pași concreți.
    • Abordabil: Îți alegi obiective la îndemână.
    • Realist: Te aliniezi cu resursele și contextul tău.
    • Temporal: Stabilești un termen pentru rezultate.
  • SWOT - o hartă interioară pentru autocunoaștere:
    • Soliditate: Identifici punctele tale forte și talentele unice.
    • Vulnerabilitate: Conștientizezi zonele care cer eliberare și acceptare.
    • Oportunitate: Descoperi posibilități pentru creștere.
    • Teamă: Transformi limitările și fricile în resurse pentru creștere.

Unde pot afla mai multe despre ghidare?

Explorează aceste resurse pentru a înțelege mai bine procesul ghidare și conștientizare:
(link-urile se deschid în fereastră nouă)
Schimbarea percepției în ghidarea intuitivă
Despre inițierea și ghidarea în lucrul cu sine
Despre efectul terapeutic al lucrului cu sine
Meditație inițiere în emisia de lumină și iubire
Meditație de manifestare a intențiilor

Dacă ai o altă întrebare care nu se regăsește aici...

Trimite întrebarea ta pe whatsapp prin acest link și îți voi răspunde acolo.

Mai multe întrebări și răspunsuri...

(link-ul se deschide în fereastră nouă)
Întrebări frecvente despre lucrul cu Alexandru Saru

  • Preț: 150 lei
  • Durată: 1 oră
  • Locație: Online

Ce poți să mai lucrezi cu Alexandru Saru: