Sesiunile de regresie în vieți anterioare se realizează și online?
Acest tip de sesiune se realizează doar la cabinet (în cadrul Centrului Soma, București).
Ce sunt regresiile în vieți anterioare?
Regresiile sunt călătorii virtuale pe care le faci în interiorul minții nonconștiente.
În vieți anterioare ajungi să accesezi acele amintiri pe care le-ai înregistrat în alte existențe ale sufletului tău.
Cum funcționează regresia în alte vieți?
Regresia în alte vieți funcționează în acel cadru de referință în care considerăm că sufletul se întrupează de mai multe ori în această lume (sau în alte lumi).
Și atunci, în timpul procesului de regresie avem ocazia să ne conectăm cu diverse părți din întreaga memorie a sufletului.
Cum știu dacă regresia în vieți anterioare este potrivită pentru mine?
Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, este foarte posibil ca, la un anumit nivel, să resimți nevoia de a explora mai profund spațiul nonconștient. Regresia în vieți anterioare facilitează acest proces.
Totuși, unele dinamici personale pot influența modul în care se desfășoară o sesiune de regresie. Printre ele se pot număra: conflicte interioare față de subiectul explorat, dificultatea de a te relaxa profund, sau anumite credințe/convingeri care pot bloca accesul la informațiile relevante.
Dacă vrei să afli în ce măsură îți pot fi de folos în procesul tău, îmi poți trimite un mesaj pe whatsapp, accesând acest acest link.
Totodată, îți recomand meditațiile ghidate disponibile pe site. Acestea pot avea un efect semnificativ și pot aduce revelații importante, înainte de a face o sesiune de regresie.
Este posibil să NU reușesc să accesez o viață anterioară?
Există mai mulți factori care pot influența o regresie în vieți anterioare.
Acestea sunt doar câteva exemple des întâlnite, însă pot fi și altele, în funcție de fiecare individ:
1. Nu poți să te relaxezi.
Dacă știi că în general ai dificultăți în a te relaxa, îți recomand să te antrenezi cu aceste meditații audio. Procesul de relaxare și liniștire a minții din meditațiile ghidate de mine este asemănător cu cel din timpul regresiei.
De asemenea, este recomandat să începi un antrenament de flexibilitate și mobilitate pentru corpul fizic, prin care să relaxezi tensiunile musculare și ale articulațiilor.
Mai sunt cazuri în care cumva există o ”nevoie” de a NU te relaxa. Și deja vorbim de o altă direcție a procesului de lucru cu sine. Și atunci începem cu o sesiune de ghidare intuitivă de conștientizare, pentru a descoperi de fapt care sunt adevăratele cauze.
2. Nu ai destulă energie de procesare.
Modelul de regresie pe care îl facilitez eu are la bază emisia energetică de lumină și iubire.
Această emisie este folosită mai întâi în etapa de relaxare și constituie practic o curățare și echilibrare energetică pe straturi profunde. Apoi este folosită în timpul ”călătoriei” în viața pe care o accesezi, precum și în viața dintre vieți, pentru procesarea terapeutică.
În măsura în care în viața prezentă există multe tensiuni și conflicte emoționale intense neprocesate, acestea vor fi aduse la suprafață pentru a fi ”arse” (consumate) în lumină și iubire. Cu alte cuvinte, pe fundal se derulează un proces de eliberare pe straturi profunde, unde este direcționată energia necesară de susținere. Iar câteva dintre efectele din timpul sesiunii de regresie pot fi:
* somn foarte adânc,
* senzația de blocaj în a percepe spațiul vieților pe care le accesezi,
* oboseală intensă în timpul ”călătoriei” prin vieți.
3. Partea rațională și critică a minții intervine în proces.
Chiar dacă vorbim de o stare de transă hipnotică în timpul regresiei, asta nu înseamnă că partea critică și rațională a minții nu este prezentă.
Întrebarea este ”îi dai voie acesteia să pună la îndoială procesul de regresie?”. Dacă dorești un proces eficient și dacă tot l-ai început, ideal ar fi să nu îi dai voie. De ce? Pentru că se presupune că dorești un rezultat din acel proces.
Transa hipnotică este o colaborare între facilitator și facilitat. Persoana hipnotizată va avea oricând la dispoziție un mecanism intern de a se opune oricăror sugestii ale hipnotizatorului, precum și de a interveni în anumite cazuri (cum ar fi să spună că vrea sa iasă din regresie). Și în egală măsură poate să aleagă să urmeze sugestiile.
Mai mult, modul în care se desfășoară ”călătoria” în vieți anterioare nu corespunde mereu cu așteptările noastre.
Sunt persoane care nu pot să vizualizeze, dar în schimb simt senzații, emoții, pentru că se conectează cu corpul din acea viață.
Sau alte persoane care nu reușesc să simtă nimic, pentru că nu se conectează complet (sau deloc) cu corpul de acolo, dar în schimb vizualizează. Și în multe cazuri vorbesc despre acel corp la persoana a 3-a, pentru că îl văd din exterior.
Sau (în cazuri mai rare) nici nu simt, nici nu văd, dar cumva se conectează intuitiv la câmpul de informații, iar acestea sunt recepționate sub altă formă.
Deși s-au conectat la viața respectivă, diferă doar modul prin care s-au conectat la corpul și la experiența de acolo.
Cu alte cuvinte, chiar dacă nu simți sau chiar dacă nu vezi, procesul terapeutic tot funcționează. Pentru că cei care simt, efectuează eliberările emoționale prin trăirea lor directă și nemijlocită. Iar cei care nu simt, dar văd sau intuiesc, le efectuează mijlocit prin conștientizări imaginare-mentale.
Observăm că modul în care ne comportăm într-o regresie în vieți anterioare corespunde cu modul pe care îl practicăm de obicei și în viața prezentă: unii mai mult prin mental și imagini, iar alții prin emoții și senzații, iar alții intuitiv.
Și este ok.
În final contează schimbarea care se produce în interiorul ființei, care începe în timpul procesului și se continuă în următoarea perioadă, în ritmul și în voia fiecărui individ.
De ce funcționează regresia? Și mai ales cea în vieți anterioare?
Tot acest proces terapeutic pe care îl numim ”regresie” funcționează pentru că există o predispoziție a minții umane de a-și modifica starea de conștiență.
Deși cuvântul ”regresie” sugerează ideea de ”a da înapoi” (cum ar fi timpul), de fapt ceea ce se întâmplă este mai degrabă o călătorie în nonconștient, adică în acea zonă a minții noastre de care nu suntem conștienți în viața de zi cu zi.
Este ca și cum mergi pe un culoar cu mai multe uși. Și pe măsură ce înaintezi (regresezi) începi să descoperi amintiri: mai întâi cele mai recente (din anii trecuți), apoi din copilărie, și tot așa...
Și cu cât ajungi și mai în profunzimea memoriei tale nonconștiente, cu atât se poate spune că ajungi în spații mai îndepărtate (perceptual, față de momentul prezent): în pântecul mamei, înainte de pântecul mamei (adică în spațiul de pre-întrupare), într-o viață anterioară, și tot așa...
Cum poate o regresie în alte vieți să mă ajute în viața prezentă?
În timpul regresiei accesezi informații din baza de date a memoriei sufletului tău. Într-o oarecare măsură anumite vieți se aseamănă între ele (cu diferențe pe plus sau pe minus) pentru că vorbim la nivel general de o anumită tematică a sufletului.
De exemplu dintr-o viață avem ocazia să aducem resurse valoroase. Sau într-o altă viață găsim o anumită suferință, pe care avem ocazia să o procesăm ”acolo”, iar ”aici” să resimțim efectul. Sau în alta găsim un eveniment care a declanșat o reacție în lanț la nivel sufletesc și astfel înțelegem motivele a ceea ce se întâmplă în viața prezentă.
Indiferent de ce anume găsim și de ce anume se dorește de rezolvat, avem la dispoziție tehnici aplicabile în timpul sesiunii și ulterior acesteia, prin care poți să schimbi parametrii de funcționare din viața ta.
În terapia de regresie în vieți anterioare este folosită și hipnoza?
Hipnoza este o metodă prin care se accesează o stare modificată a conștienței, utilizată pentru atingerea unor scopuri precise.
Aceasta poate fi aplicată în scop terapeutic, cum ar fi hipnoza regresivă, folosită în terapiile care explorează linia temporală (inclusiv regresiile în vieți anterioare). În astfel de cazuri, se facilitează o stare hipnotică în care corpul intră într-o relaxare profundă, iar mintea devine receptivă.
De asemenea, hipnoza poate fi utilizată în spectacole (denumită și ”hipnoză de scenă”), unde transa are scop de divertisment.
Mulți oameni presupun că o persoană hipnotizată își pierde controlul. În realitate, persoana menține capacitatea de discernământ pe tot parcursul stării hipnotice. Nu este ca și cum altcineva preia controlul corpului și minții tale.
Hipnoza implică o colaborare, bazată pe un acord subtil, în care sugestiile pot fi acceptate sau refuzate în funcție de alți factori subiectivi.
Voi fi în siguranță în această călătorie cu tot ceea ce voi descoperi acolo? Ce se întâmplă dacă accesez amintiri dureroase?
Adu-ți aminte ultima dată când ai privit un film sau o piesă de teatru, sau ai citit o carte, care te-a influențat emoțional, atât de mult încât poate că ai suferit sau te-ai bucurat împreună cu personajele, sau chiar ai plâns și ai râs cu ele și pentru ele. A fost ca și cum te-ai transpus în acea poveste.
Acela a fost un moment în care te-ai aflat în transă. Exact cum va fi și în timpul regresiei, doar că de data asta filmul este viața ta anterioară, iar personajul ești tu în altă formă.
Chiar dacă te gândești acum că este posibil să deschizi o ”cutie” cu amintiri copleșitoare, aș vrea să îți amintesc că, la nivel de creație, acest sistem, căruia îi spunem câmp de conștiență, are incluse ”centuri de siguranță”.
Cu alte cuvinte vei accesa exact atât cât poți să procesezi, ca nivel de încărcătură energetică-emoțională.
Acesta este și motivul pentru care în anumite cazuri, accesând pentru prima dată o viață anterioară prin regresie, descoperi foarte puține informații și ai foarte puține conștientizări. Pentru că atât poți să procesezi la acel moment.
De aceea, este recomandat ca regresia în vieți anterioare să nu fie prima, sau printre primele modalități terapeutice, ci mai înainte de asta să fi lucrat prin metode mai simple.
La finalul sesiunii de regresie avem la dispoziție tehnici (cum ar fi emisia de lumină și iubire) prin care curățăm câmpul, astfel încât tu să funcționezi în parametri optimi în viața de zi cu zi.
După sesiune, vor rămâne active informațiile culese și mecanismele interioare prin care tu vei procesa și vei integra tot ceea ce s-a lucrat în regresie.
Pot să ajung și în Viața dintre vieți în aceeași sesiune?
Viața dintre vieți este spațiul în care sufletul tău există în afara unei vieți întrupate. Din momentul în care sufletul iese dintr-o viață (după moartea corpului fizic) și până în momentul în care intră într-o altă viață (nașterea unui alt corp fizic) se poate spune că trăiești viața dintre vieți.
În cadrul aceleiași sesiuni avem ocazia să vizităm toate acele spații în care sufletul tău a călătorit și din care poate să își extragă lecțiile și conștientizările necesare temei tale de lucru, inclusiv Viața dintre vieți.
Câmpul de conștiență, numit Viața dintre vieți, se poate analiza pe mai multe niveluri de profunzime, trecând prin mai multe straturi de manifestare ale existențelor.
Astfel, se poate ajunge și în așa-zisul spațiu de ”Acasă”, care este un centru de reîncărcare energetică și de procesare a evenimentelor din timpul întrupărilor.
Cum știu dacă ceea ce găsesc într-o viață anterioară este real și nu este doar în imaginația mea?
Tehnic, în momentul în care spunem că ”ajungi” într-o viață anterioară, de fapt spunem că ”accesezi” o informație.
Este ca și cum ai intra într-o bibliotecă și de jur-împrejurul tău sunt zeci, sute, mii de cărți. Ce carte vei alege să citești? Pe aceea pe care știi că te poate ajuta în ceea ce cauți.
Eu, facilitatorul de proces, ofer direcționări clare minții tale (prin ghidare), astfel încât tu să găsești calea de a ajunge exact la cartea (viața) de care ai nevoie, conform cu tema ta de lucru stabilită în prealabil.
Odată ce ești în acel spațiu (în acea viață) vei observa că este ca și cum aterizezi în mijlocul unui film. Este într-un fel asemănător cu ceea ce se întâmplă când te trezești din somn dimineața. Nu știi unde ai fost în timpul nopții, dar reiei filmul vieții în fiecare zi.
Diferența este că aici, memoria zilelor trecute este deja activată atunci când te trezești dimineața.
Însă acolo vei începe să activezi memoria zilelor acelei vieți abia din acel moment (din punctul în care ai intrat), pe măsură ce te conectezi cu corpul de acolo și cu mediul respectiv.
Și atunci, întrebarea ar fi dacă ceea ce descoperi în acel film este real (în sensul în care așa s-a întâmplat în acea viață) sau este ceva ce mintea ta creează instantaneu (ca imaginație).
Oricum ar fi, dacă ceea ce se întâmplă (într-o formă sau alta) te ajută să îți îndeplinești scopul pentru care ai venit să faci procesul de regresie, atunci nu mai contează mijlocul.
Pe de altă parte, dacă este valabil cazul în care tu crezi că doar îți imaginezi toată acea complexitate de evenimente, acțiuni, sentimente, comunicări... atunci te felicit pentru această capacitate de a crea un film în doar câteva ore ca regizor, ca scenarist și ca actor în același timp.
Ceea ce pot să îți spun eu din experiența mea și a oamenilor pe care i-am ghidat, este că în acele momente pur și simplu vei ști ce este real și ce nu.
Prin însăși profunzimea procesului de regresie în care tu ajungi să te cunoști așa cum ești dincolo de limitările acestui corp fizic, apar înțelegerile și conștientizările specifice trăirilor tale din câmpul de conștiență extinsă, care pot fi experimentate doar aflându-te în acele stări.
Cum se pot procesa blocajele energetice-emoționale din alte vieți?
Așa cum se realizează un proces de echilibrare energetică pe linia timpului în viața prezentă (prin regresia de vârstă) așa se realizează și pe linia extinsă a timpului dintr-o existență mai îndepărtată.
Singura diferență este că acolo ne raportăm la un alt corp fizic (care la rândul său are o componentă energetică-emoțională localizată în acel timp și spațiu).
Mai departe, puntea de legătură între aceste două corpuri (acesta de aici și cel de acolo) este făcută de însăși conștiența personală în întregimea ei.
Este ca și cum am un calculator imens cu un procesor principal (Prezența mea de Lumină) care conectează toate plăcile de bază din rețeaua de întrupare (toate corpurile).
Astfel, fiind în regresie, aplic tehnici de curățare și echilibrare energetică (cum ar fi emisia de lumină și iubire) dintr-un plan superior de coordonare, cu o forță cumulată (cu mai multă energie de procesare).
Ce se întâmplă după regresie? Este posibil să mă simt rău sau să întâmpin situații dificile dacă aduc la suprafață amintiri de suferință?
Circulă un mit care spune că printr-un proces de regresie în vieți anterioare de fapt deschizi o cutie a Pandorei, urmând ca viața ta prezentă să fie afectată în momentul în care accesezi aspecte negative din alte vieți.
Asemenea frânturi de adevăr nu fac altceva decât să țină oamenii departe de un instrument foarte valoros de lucru cu sine și de vindecare spirituală.
În timpul sesiunii vor ieși la suprafață doar acele amintiri (pozitive sau negative) pe care poți să le procesezi.
Cu alte cuvinte, așa-zisa cutie a Pandorei este baza de date a memoriei sufletului tău. Iar ceea ce poți să găsești acolo sunt informații care au rolul să te ajute în viața prezentă. Pentru că aceasta a fost și intenția pe care tu ai setat-o când ai venit la cabinet.
Pe de altă parte, este valabilă și perspectiva în care pentru a ajunge să trăiești o viață împlinită, mai întâi poate e nevoie să faci curat în spațiul tău personal. Iar o schimbare nu e mereu plăcută sau confortabilă.
Însă oricum ar fi, înainte de a reveni din regresie ne asigurăm că toate amintirile accesate care au încărcătură ”negativă” sunt procesate prin tehnici specifice, printre care avem și reîncărcarea energetică cu Lumină și Iubire din spațiul de ”Acasă”.
Mai mult, după regresie vei primi o meditație specială pe care să o folosești în următoarele zile, cu scopul de a curăța și echilibra câmpul tău energetic.
De asemenea vei primi și o temă pentru acasă compusă pe baza informațiilor primite în regresie. Aceasta va fi sub formă de exerciții (care pot fi fizice, emoționale, mentale...), tehnici de lucru cu sine, recomandări pentru optimizarea stilului de viață...
Ceea ce ai de făcut mai departe este să observi orice fel de schimbări interioare și exterioare, să le jurnalizezi și să acționezi în direcția dorită.
Eu ca facilitator de proces te susțin pe drumul tău. Iar în limita timpului disponibil pot veni cu anumite recomandări (la cerere, în scris).
Cine sunt ghizii spirituali?
Ghizii spirituali pot fi întâlniți în procese terapeutice în care starea de conștiență este modificată (regresii, meditații...). Aceștia sunt reprezentări simbolice ale acelor părți din conștiența ta extinsă care au rol de ghidare și de consultare.
Ghizii spirituali există în primul rând pentru că tu ai nevoie de o ghidare dintr-un alt plan față de cel fizic.
De ce?
În momentul nașterii tale în corp uman are loc așa-zisa amnezie a memoriei sufletului tău, cu scopul de a crea un cadru nou de experimentare în viața prezentă (fără influențe conștiente din alte vieți). Doar că pe parcursul vieții ne confruntăm cu diverse probleme, ale căror răspunsuri sunt blocate pentru memoria localizată în acest trup. Astfel, prin regresii avem ocazia de a accesa memoria extinsă, trecând dincolo de perdeaua ”uitării” care s-a așezat la naștere. Iar acolo găsim și înțelegem răspunsurile necesare.
Ghizii spirituali pot fi percepuți în diverse forme (imagini, voci, prezențe...). De asemenea, nu mereu apar ghizi spirituali în regresii. În schimb poate să apară Sinele tău Superior, sau chiar o prezență Divină (indiferent de modul cum o percepi).
Ce este Sinele Superior?
Sinele Superior (sau Sinele spiritual) este o altă denumire pentru Prezența de Lumină (sau Spirit).
Reprezintă întruchiparea simbolică a acelei părți din conștiența ta extinsă care are rol de autoritate, de mentorat și de consiliere. Poate lua diverse forme, în funcție de sistemul tău de credințe.
Pentru o altă perspectivă a spiritualității, citește și acest articol (link extern în limba engleză, se deschide în fereastră nouă).
Dacă ai o altă întrebare care nu se regăsește aici...
Trimite întrebarea ta pe whatsapp prin acest link și îți voi răspunde acolo.